L’année dernière à Vama Veche

Cine se scoală de dimineaţă cade singur în ea.

N-am ştiut niciodată cum să încep bine ceva, dacă şovăi la început atunci mai mult ca sigur voi rata întreaga experienţă. Aşa si cu scrisul aici. De câteva luni stau şi mă uit la “Add New Post”. Până acum – când lucrurile s-au precipitat brusc. Am văzut că Feeder a anunţat pentru 19 decembrie lansarea noului album AIEVEA, am răspândit vestea, cineva mi-a indicat un videoclip, i-am dat drumul, inima mi s-a urcat in gât, am început să sap în amintiri, mi-au dat lacrimile, trebuie să povestesc.

O chitară melancolică, o orgă misterioasă în fundal, un ritm omniscient, o voce adâncă. Hipnoză. Natura, răzoare, o plajă, marea, o ureche, un zâmbet, un sân. Împreună, amintire, o zi frumoasă. În ce am căzut?

Ciudat cum se leagă lucrurile. Nu ştiu unde e plaja din clip, însă pe mine mă leagă de Aievea plaja din Vama Veche unde îmi trăiam acum câţiva ani câteva din cele mai ciudate zile. Nu mai văzusem marea de 14 ani si totul strălucea cumva straniu; venisem singur ca să aştept ceva ce n-avea să mai vină niciodată şi nu ştiam asta, eram doar prins în falia dintre ceea ce fusese viaţa mea până atunci şi ceea ce avea să fie. Acolo se strecoară şi Aievea. Îi ştiam din auzite, eram curios, şi dacă tot nu mai fusesem niciodată la un concert, de ce să nu încep acum, mi-am zis. Se întâmpla la Papa La Şoni. Încercând să mă ţin la distanţă fără să pot (mi-e teamă de experienţele care mă solicită prea adânc) şi amuşinând avid, pentru prima dată, sunetul natural al instrumentelor, n-am rezistat bandei de terapeuţi muzicali şi am intrat în transă. Îmi amintesc amestecul hipnotic de ritmuri cool (o percuţie de vis), sample-uri şi soundscapes melancolice, un chitarist fenomenal, calm chiar şi când ma făcea să explodez în artificii (îl urmăresc şi acum cu sfinţenie în tot ce face), o voce care parcă îmi vorbea mie, direct înăuntru. Construcţii lente, psihedelice, ritm şi momente de explozie şi patimă. O experienţă ca o fata morgana plină de magie, carismă şi relaxare. O întâmplare de care am uitat imediat, prins în înlănţuirea de lucruri pe care nu le înţelegeam; dar nu aveam cum să ştiu că urma să rămână cu mine.

Cu toate lucrurile astea m-am întâlnit văzând clipul de mai sus. E ciudat, repet. Ciudat cum in filmuleţ văd lumina din zilele acelea, sau cel puţin felul în care mi-o amintesc eu. Ce se întâmplă acolo nu are nici o legătură cu mine, şi totuşi parcă totul e construit din lucrurile cele mai ascunse în mine. Mă simt ca pe masa de operaţie a unui doctor în amintiri şi mă descompun, intru în regresie. Aţi văzut, cumva, The Eternal Sunshine Of The Spotless Mind? Ce cred este că amintirile şi aşteptările mele de atunci au intrat în nisipul plajei din Vama Veche şi fac parte din ceea ce se cheamă persistenţa memoriei. Şi câteodată iau corp, probabil îmbibate cu amintirile şi aşteptările altora.

HAPPY END. Cineva a filmat părţi din concertul despre care am povestit. Deşi m-am intersectat cu el fără să ştiu atunci că acum o sa-i mulţumesc din suflet :)

Aaaahh…

Until The Love Is Gone

Catch Me

Bananeira / Magalenha

Că tot nu ştiam cu ce să încep pe blog, iată că prin forţa lucrurilor am inceput chiar cu începutul. Nici să vreau n-o puteam potrivi mai bine… Tot ce urmează să mai scriu pe aici s-a întâmplat de atunci încoace şi, cu siguranţa, are ceva de-a face cu prima mea experinţă directă cu muzica.

Tags: , , , ,

17 Responses to “L’année dernière à Vama Veche”

  1. Liviu Drugă says:

    Habar n-aveam ca exista asa ceva la noi. Iar daca ii ascultam, ma indoiesc ca i-as fi crezut romani. Foarte buni!

  2. danb says:

    Fain. Spor!

  3. alexandru mircea says:

    @Liviu: albumul lor vechi se poate comandala carturesti, aici. O sa-i fac un review cat de curand. Daca esti liber pe 18 decembrie, sunt sigur ca va merita sa dai o raita pe la concertul de lansare a noului album. Eu sunt mult prea departe ca sa pot sa ajung…

    @danbo: multumesc :)

  4. marta says:

    oh, pacat ca “joy of life” e trasa din concert…
    pe album e mult mai bineee…
    veniti pe 18!

  5. alexandru mircea says:

    Sincer nu ştiu cum s-ar putea mai bine – pentru mine e mindblowing aşa!

    Apropo: Marta, adica… the Marta? :D

  6. Remus says:

    Alex, multumim :) Si la mai mare !

  7. alexandru mircea says:

    Hold your breath – n-am terminat cu Aievea! :)

  8. deA says:

    Frumos incceput ptr aceasta calatorie muzicala….

  9. gontz says:

    the marta era mai sus si da, joy of live e varinata de sunet din concert dar pina la lansare o sa fie modificat si clipul o sa fie updatat cu piesa trasa in studio. de altfel se pare ca acest concert de lansare va avea loc pe 19 dec si nu pe 18 cum inital se dorea. dar o sa apara mai multe detalii in curind.

  10. alexandru mircea says:

    Daniel, mltumesc pentru detalii; sper ca dupa ce urci versiunea noua de videoclip, ai s-o lasi si pe asta acolo pe YouTube. Prestatia e absolut extraordinara. Apropo, ai o problema cu blogul? Intreb pentru ca imi apare “Error establishing a connection” cand incerc sa intru.

  11. Multumim, Alexandru, pentru sustinere (am pus si noi un link catre Harmonium) si felicitari pentru continut!

    Nu stiam de acest site, de azi avem un nou bookmark! :)

    Sergiu

  12. alexandru mircea says:

    Nici nu prea aveai de unde sa stii pana acum, ca n-am inceput misiunea de cucerire a lumii decat acum o saptamana :) Chiar asa, unde ne-ai reperat? Multumim pentru interes :)

  13. adriana says:

    bzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz..
    iata-te.esti viu!!!

  14. alexandru mircea says:

    Videoclipul de la care a pornit totul nu mai e pe YouTube, ceea ce cam lasa post-ul asta fara obiect; sper ca Gontz
    il va pune iarasi odata ce schimbarile de “casa noua” vor fi gata.

  15. Sergiu says:

    @alexandru mircea, prin Google Analytics. E un serviciu destept in ciuda faptului ca e free.
    Asta ca sa dea clasa unor servicii precum trafic.ro

Leave a Reply