Festivalul Enescu (6): Barenboim / Staatskapelle Berlin

 13, 14 septembrie 2011 | Sala Palatului
 
Mozart – Concertul pentru pian și orchestră nr. 24 KV 491
Bruckner – Simfonia a VII-a
 
Mozart – Concertul pentru pian și orchestră nr. 22 KV 482
Liszt – Simfonia ”Dante” S109
 
Daniel Barenboim, pian
Corul de Femei al Filarmonicii ”George Enescu”, dir. Ion Iosif Prunner
Staatskapelle Berlin

Pare să continue la nesfârșit. Una după alta, din nou și din nou. Mai are rost să menționăm vârful de sezon în care ne aflăm? Încerc suficiente conexiuni prin însemnările mele, dar toate întru hașurarea acelui ceva incredibil. Să mai recapitulăm? Zacharias, trei seri. Rușii cei mai ruși, două. Acum Barenboim. Rareori în festivalele altora, așa mari nume și mari reprezentații, în succesiune – asta ca să las să-mi scape un rar compliment. Și mai, succesul dincolo se lovește de regulă de ”standarde”. Nu zic că nu le-am avea pe ale noastre. Sau poate că da. Oricum, suntem absolut dominați de toate ce se petrec. Suntem ahtiați. N-am mai văzut așa ceva: ovații limitrof zănatice și delirante; urale răsunătoare; de nepătruns, muținde de critică (deși urmează și ea cu ale sale rezoane) aprecieri.

Șiret Barenboim! Are el întotdeauna șarm și deschidere către public. Un artist-in-demand care răsplătește. Mai multă faimă, nici că se mai poate. Cum a simțit-o, cum i-a dat curs. Perindându-se minute bune pe toată scena, calde îmbrățișări tuturor; saluturi de star rock (!) în drum spre culise; sufocând-o cu îmbrățișări și săruturi pe fata cu buchetul de flori; stând în centrul atenției, absorbind toate aclamațiile. Baie de mulțime în toată regula.

Oportunități multiple odată cu vizita sa – nici ea prima la Festival, dar complet altceva față de acum 10-12 ani. Hic et nunc, omul momentului. Numai bine să-l facem Doctor Honoris Causa de cum am pus mâna pe el. Nu știu dacă și-a lansat și două cărți sau doar le-am primit în dar. Hollender însă da, un nou volum de amintiri, conferință în pauza concertului II al lui Barenboim, ”Spuse, trăite, dorite”. Ce frumos…

Măcar festinul muzical cu care să ne mulțumim – prea-mulțumim. Tare smintit ce-am putut fi inițial, dezumflat că va cânta Mozart. Nici nu pot zice ce-aș fi preferat în schimb; Beethoven, pesemne. Bineînțeles că nu le presimt ca lumea. Pare chiar un an excelent în Mozart. Pentru cele două concerte, în ambele seri, scena era sub iluzia unei convertiri, redusă la un cadru mult mai intim.

Dar nu aduce asta cu altceva? Hăul răspândit al Sălii, tot același. Niciodată ca acum nu mi-a venit să reclam o stare de mult știută că e mizerabilă; și mai rău, ticăloasă. De nu-i păcat. Poate fi deconcertant. Pianul pare un instrument lăsat de izbeliște acolo, pe care nu poți scoate nimic. Desigur, marii artiști găsesc calea (legenda lui Richter, cu unul din cele mai bune concerte ale sale, dat pe o pianină dezacordată; niciodată nu m-am lămurit dacă a fost vreodată posibil așa ceva? bănuiesc că pentru asta e legendă), dar lasă uneori și impresia că se zbuciumă zdravăn. Ori doar se simt prost – Argerich în 2007, cu primul de Beethoven, crud chic, părând și enervată de toată situația. Kissin tot atunci, deloc strălucind cu ”Imperialul” (casănuzicem și de coardele care i se rupseseră în fața ochilor). Ce ne-ar fi costat să facem un concert cu cele două Mozart la Ateneu? Șansa de a umple 3000 de locuri? Justificări artistice, le dezic de orice noimă.

Altă bârfă. Perahia sau Barenboim – la trei zile distanță – a cărui Mozart? Prețiozitatea primului pare una de natură expresivă; la Barenboim, stilistică. ”Cultura sunetului”, ar putea apărea în titlurile agendelor de mâine. Emfaz, dar nu inexact. De adăugat multe alte aspecte, până la cel al muzicii, gândită altfel. O motiv mai însemnat pentru care este omul momentului este maturitatea angajată în noi interpretări. Cadențe și acompaniamente de un sunet nou, primenit. Îmi notasem după Concertul nr. 24 cât de ”surprinzător de bine” a stors muzică din pian, ceva ce, dintr-un motiv, am tăiat și înlocuit cu ”tot mai bine pe măsură”. Deasemenea deloc inexact. Ajuns la menuete și la finaluri, devenea nespusă minunăție. O înălțare, însă, de fiecare dată, măcar de la atingeri mai uscate, rigide; o parte din asta fiind și în firea lui. În a doua zi, publicul tușea convulsiv și fără batistă peste Concertul nr. 22 (mai târziu, telefoane sunându-l pe Dante să se întoarcă din periplul său), iar aura lui Barenboim o simțeam mult redusă, lucrarea luându-și rareori zborul. O biată interpretare mai laică pentru un nr. 22 mult mai pătrunzător și alegoric și cu cât mai mult orchestralul a fost absolut încântător.

Rezumându-ne apoi la partea simfonică, și mai multă rumoare în preferințe: Barenboim pianist, Barenboim dirijor; ist doch egal? Mult prețioasă amintire, atât cu Bruckner, cât și cu Liszt, epice simfonice în cele mai impresionante forme. Într-o poziționare simetric-arcuită (viorile oglindindu-se, ultimele pupitre ale lor urcate pe un podium, bași inversând locurile cu harpele sau cornii, dubla riglare a suflătorilor și satelitica percuție), Staatskapelle a fost, aproape în întregime, într-o formă excelentă. Pragmatic și academic în Bruckner, Barenboim scruta în schimb după orice flacără înălțătoare, povârnit-ardentă sau sufletesc-îndurătoare din Dante, neîngrâdind, încolo, basclarinetul cu al său splendid recitativ (un simbol de declamație a lui Vergiliu, poate?) și părăsind viorile într-o dispoziție debilă, plicticoasă după primii pași făcuți în Purgatoriu. Scânteie surprinsă dinspre Paradis (unul impropriu a fi descris uman, după Liszt) cu ajutorul Corului de Femei al Filarmonicii ”George Enescu”, potrivit în spatele sălii, poate chiar în spatele cârpelor întinse de la capăt de balcon până în tavan. Iar cu noi, în sală, între cele două forțe, nu cred să fi auzit două ansambluri mai defazate și un Magnificat mai puțin coral-îngeresc.

Față de inerentele crochiuri ale simfoniei dantești, a Șaptea lui Bruckner nu putea să sune mai unificator. Ziceam cum Mahler VI, ascultând-o pe viu, mă proiectase înapoi într-o lume încă substanțială,  de nestrăbătut; aș fi, în schimb, convins că Bruckner cu Sk. Berlin m-a apropiat de deslușire. Cu toate orchestrele de până acum, n-am fost nicicând mai curtenit ca acum de fiecare partidă în parte – merveilleux, pentru contrapunctele masive, prime, tipic la Bruckner. Nu pot decât deplânge o prestație oareșice proastă a alămurilor; ajunși la automatul Scherzo, păreau depășiți. Deseori adamant în tempii optați, Barenboim porni cu un Allegro vânjos, fluent. Dar în Adagio,sehr feierlich” și ”sehr langsam” erau deja abstracțiuni, parte zbătută de Barenboim poate chiar deasupra schițelor austere, en masse ale lui Bruckner. Finaluri necontenit accelerate, la zenit cu faimoasa lentoare stoică a lui Celibidache (aseptic preluată de alții de atunci încolo), cu care rezonez de regulă; dar chiar și în forma asta, m-a extaziat. Totul m-a extaziat. A fost o interpretare excepțională. Îmi stătea un ”bravo” pe buze – ar fi fost un rar moment de exteriorizare al meu. Dar mi-au luat-o înainte alții. Apoi, la scurt timp, toată lumea.

Tags: , , , , ,

5 Responses to “Festivalul Enescu (6): Barenboim / Staatskapelle Berlin”

  1. is no exception. The fact that it is so green and is designed with a caricature of the famous Audrey Hepburn is a big attraction for me. Although I know friends would

  2. My grand father every time used to watch YouTube comic video lessons, hehehehehe, because he needs to be glad always Festivalul Enescu (6): Barenboim / Staatskapelle Berlin | harmonium.ro.

  3. Festivalul Enescu (6): Barenboim / Staatskapelle Berlin | harmonium.ro Great article, totally what I needed.

  4. Link exchange is nothing else but it is only placing the other person weblog Festivalul Enescu (6): Barenboim / Staatskapelle Berlin | harmonium.ro link on your page at appropriate place and other person will also do same for you.

  5. Iata ca am ajuns asta pagina web despre Festivalul Enescu (6):
    Barenboim / Staatskapelle Berlin , cautand despre maramu.

    Acum tre sa recunosc ca faci treaba super. Te
    invit sa vezi si saitul cazare-maramures.net o pagina despre judetul maramures.
    Multam

Leave a Reply