N-am venit să vă colind de sărbători, sunt mai mult un Grinch sadic și pe jumătate nebun. În funcție de percepție, vor fi justificate în continuare experimente muzicale și exprimări radicale din ultima jumătate de secol, însă la fel de bine ele pot fi capetele de acuzare întru condamnarea acelorași demersuri. Dar mai bine să nu facem un scop din asta acum. Sunt greu de spicuit puncte tari și slabe, se supune cu siguranță încercării (cu un hazard al primei impresii ce trebuie ocolit) o muzică imposibil de parcurs într-o perioadă rezonabil de compactă, o artă deseori indiferentă gusturilor comune, standardelor conservate și sentimentelor personale.

Scriind și dintr-un motiv personal, îmi rezum un an concentrat pe muzică electronică, electro-acustică sau, poate mai simplu de gândit, avangardă sonoră, experiență ce s-ar putea la fel de bine să se prelungească sau să mi se pară că a ajuns la un punct în care nu mai pot fi impresionat așa de mult – așadar, anul deschiderii totale către muzica modernă, ori, din moment ce s-a precizat că depinde de perspectivă, al unui foarte ciudat puseu de meloman.

AMM – AMMMusic (1967)

Prezentarea selecției principale este cronologică, dar AMM s-a nimerit oricum să fie cel mai bun punct de pornire. E imposibil de descifrat, încadrat, analizat și, țin să cred, apreciat. Este transferul din sfera academică stochastică, varesiană și cageiană, depus în underground-ul britanic nepreocupat de era Beatles și de surpriza progresivă ce se pregătea. Pe cât de puțin se simt muzicienii legați de creațiile lor, de concepții și discipline, AMMMusic a fost declarat influențial în electro-acustică, improvizație liberă și free-jazz, genuri ori granulate și permutate pe album, ori deposedate de sens. În mod ironic, singura lege muzicală ce a rămas în vigoare după acest eveniment spontan a fost că, odată devenit reper, AMM și-a creat și înfruntat propriul standard, iar AMMMusic nu a mai fost cuantificat vreodată la fel. Albumul nu e genul anarhic, haotic, inestetic. Este dens, nebulos, animat de diferite forțe, epic și alienant. Muzică joyciană, albumul unei generații paralele.

AMM – In The Realm of Nothing Whatever by vap_tm

Peter Brötzmann Octet – Machine Gun (1968)

O excepție de la electronic, motivată de același statut iconic și conținut bulversant. În anii ’60, extremele în free jazz au fost bine conturate de Ornette Coleman, Cecil Taylor și alții, încât Brötzmann să nu fi declanșat vreun Sturm und Drang real. Machine Gun este, cu toate acestea, ridicol de semnificativ, tranșant, original (într-o anumită accepțiune). Dictatorial de brut, afar-de-mânietor. E heavy metal sau un jam revoluționar cu un memorabil și terifiant sunet organic de bläser. Pentru o carieră prolifică, neobosită și punctată de multiple colaborări, Brötzmann pare dedicat unui limbaj unic, asumat dintotdeauna. Citesc câteodată impresii de concert în care demostrațiile sale au putut fi percepute incredibil de nuanțat, poetic și emoționant – ceea ce mă surprinde. Au fost necesari 40 de ani și peste o sută de albume până la primul album serios (Woodcuts, cu Paal Nilssen-Love, 2010) în care el să dea semne de relaxare și coerență.

Brötzmann Octet – Responsible (2nd Take) by vap_tm

Kluster – Eruption (1971)

Acum cinci-șase ani, Eruption era unul din cele mai bizare albume pe care le ascultam. Până și într-un gen vast și concomitent ambiguu precum krautrock, cu dispozițiile sale majore (preluarea muzicii beat și psihedelice din Marea Britanie, incursiunile cosmice și halucinatorii, electronicul progresiv), Kluster, în prima lor întrupare, s-au pronunțat absurd și crud. Eruption este o sesiune de creație viscerală, exploatând aproape fiecare resursă indigestă, distrofică, tehno-logică imaginabilă.

Kluster – Eruption One (excerpt) by vap_tm

Company 91 – Volumes 1-3 (1994)

Orice colaborare presupune riscul unor fricțiuni și orgolii, iar cu cât numele sunt mai ilustre, efortul trebuie să reușească o comunicare veritabilă între artiști. În free jazz și experimental au loc deseori colaborări diverse. Company a fost o serie de sesiune de improvizație fondată de chitaristul Derek Bailey, strângând artiști diferiți, care apoi să facă muzică pe principiul ”să vedem cum iese”. Cele trei volume sunt incredibil de obscure, cu o componență care i-a lăsat mască până și pe fanii versați ai genului: John Zorn, Yves Robert, Paul Rogers, Derek Bailey, Vanessa Mackness, Paul Lovens, Pat Thomas, Alexander Bălănescu, Buckethead(!). Jam session-ul a ieșit de minune.

Company 91 – ABDB by vap_tm

John Zorn – First Recordings 1973 / Redbird (1995)

Fiind îndeajuns de alarmant că muzica lui John Zorn trebuie menționată obligatoriu într-o asemenea compilație, aceste două albume, ambele lansate în 1995, sunt complet contrastante, din perioade diferite. Te duce cu gândul la cum Gorecki sau Pärt au schimbat avangarda pe simplitate. În realitate însă, Zorn are eclecticismul în sânge, ocupându-se succesiv de lucruri diferite. First Recordings 1973 sugerează clar o lucrare timpurie, nedezvăluită mai bine de 20 de ani. Este aproape unanim considerat un album strigător la cer, cumplit, vanitos, cu nicio delimitare rezonabilă între improvizație și compoziție liberă, cu rădăcini în musique concrete, aleatorism și colaj, cu idei contradictorii și șocuri multiple, cu vocea unui Stavroghin țăcănit în prima secțiune și sevraje Ayleriene la capăt. Redbird e o mostră splendidă de minimalism, format dintr-un preludiu de percuție fin, greu de perceput, urmat de un fel de visage vaporos, foarte repetitiv dar expresiv, ancorat în armonie, tributar expresionistei Agnes Martin, preluând atemporalul lui Morton Feldman, familiarizând modalul cromatic și atmosfera suspendată ce-i pe placul lui Zorn.

Zorn – Mikhail Zoetrope Act III by vap_tm
Zorn – Redbird (excerpt) by vap_tm

Eliane Radigue – Trilogie de la Mort (1999)

Diferența dintre un compozitor de muzică clasică și un freelancer a fost puternic diluată în ultima perioadă, iar Eliane Radigue a contribuit, influențată de pionerii muzicii concrete (Schaeffer și Henry), sedusă de minimalismul american, însușindu-și meditația oriental-budistă, inventând sintetizatoare, compunând academic dar adoptând cu adevărat forme de electronic, ambiental, drone și bruitism îndelung valorizate în mainstream. Trilogie de la Mort e o lucrare de referință, una din ultimele înainte de tranziția ei înspre acustic și e o piatră de încercare prin natura amăruie, polarică și dezolantă, prin cinismul ciclic, prin lungimea neintermitentă, prin venerarea rezonanței acustice.

Radigue – Koume (excerpt) by vap_tm

Otomo Yoshihide – Cathode (1999)

Yoshihide este unul din cei mai importanți artiști ai sectei, dar îmi place și displace în mod egal. În anii 90 a fondat influentul grup Ground Zero, dar solo s-a comportat mai rău ca un mecanic, atras de bruiaje și mutații sonore implacabile, înhăitându-se cu oameni dornici să promoveze ”non-muzica”. În deceniul următor și-a format o trupă de free jazz foarte talentată, dar care a oscilat și ea între a reinterpreta fabulos clasicul Out to Lunch al lui Eric Dolphy, după care să producă ore nesfârșite de improvizații dezordonate, în care Yoshihide frizează penibilul la platane. Cathode este în întregime reușit și, mai mult, referențial pentru muzica experimentală. Are ascunsă o frumusețe a construcției, mixării și valențelor acustice. Nu există melodie, numai o puzderie de mici zguduituri, supuse unei ordini, fără răgazul de a exista în sine, ciocănind în treacăt și dispărând.

Yoshihide – Cathode #1 (excerpt) by vap_tm

William Basinski – The Disintegration Loops (2002)

Două povești conferă celei mai reușite lucrări a ambientalistului un surplus de valoare emoțională și simbolism, prima insuflând conceptul general (copierea păguboasă a unor materiale compuse în anii 80 pe suport vechi, proces în care banda magnetică s-a deteriorat treptat și iremediabil), cealaltă influentând o interpretare specială (Basinski a finalizat ciclul și a oferit prietenilor o primă audiție, la el acasă în Brooklyn, în ziua atentatelor de la 11 septembrie). În faza inițială, ambientalul este armonios, vibrând ușor dramatic, intens polifonic, cu anumite linii aprinzându-se asemenea unor sinapse sonore – dar, în cursul unei ore, se produce dezintegrarea sugerată, vocile se deplasează, textura se desface, banda se încâlcește, sincopând tot mai greu, murind lent. Volume 1 e demonstrația cea mai elocventă, muzica finală fiind un ecou pierdut, risipit, o muzică a cenușii – dar îmi place cel mai mult Volume 2, care parcurge metodic procesul dezintegrării, a pierderii calității, imprimând o suferință mai mare. Volume 3 are o primă parte și mai dramatică, cu întreruperi masive și reveniri tot mai rare, dar e compromis de un epic dublu de lung, care deja nu mai spune nimic nou. Orice volum poate fi individualizat, în timp ce un maraton de patru ore și jumătate este ceva cu totul special. Ambientalul lui Basinski este extraordinar, rivalizând cu Brian Eno.

Basinski – D|P 3 by vap_tm

Graham Lambkin – Salmon Run (2007)

Dacă vă spune cineva că înțelege despre ce este vorba aici, vă minte.

Lambkin – Glinkamix by vap_tm

Zeitkratzer – [old school] James Tenney (2010)

Într-o manieră similară, deși nu la fel de renumită, activității cvartetului Kronos sau Arditti, Zeitkratzer au înlocuit un program propriu cu un act complex de reinterpretare și revalorizare a unor lucrări contemporane de muzică clasică. Se consideră în unele cercuri că a fost anul lor muzical, așa că recomand albumul meu preferat, cu trei lucrări de James Tenney ce pornesc eterofonic, sensibilizează o acustică mecanică sau atrag înspre un vacuum culminant.

Zeitkratzer – Harmonium #2 (James Tenney) by vap_tm

Oren Ambarchi / Jim O’Rourke / Keiji Haino – Tima Formosa (2010)

Genul dark ambient nu e mai puțin fumat decât celelalte specii sau variații interioare. Colaborarea de față e un pic ciudată, cu un acustician rafinat, preocupat de culori și accente, precum Oren Ambarchi și un vocalist vulgar precum Keiji Haino. Muzica iese însă bine, cu sentimentul unui concert cu mult stil. Conținutul amar, neuro-electronic, în două mari arcuri, de o parte un flux rece, de cealaltă expansiv și amenințător, sună îndeajuns de bine, dar intervențiile lui Haino sunt deliciul, fără toanele sale, ci într-un straniu spirit operatic, grav și reverberant. Palpitant și bizar album.

Ambarchi Rourke Haino – Tima Formosa 2 by vap_tm

Eleh – Location Momentum (2010)

Închei cu noul album Eleh, dar de aici a pornit întreaga mea incursiune din acest an. O scânteie aprinsă de o fascinație pentru un set de compoziții în stil drone nespus de fine. Fenomenul apare rar pe album, dar mesajul unei noi dimensiuni a staticului pare valabil peste tot. Creează o stare incertă vizavi de ce asculți și cum percepi, încât să te întrebi dacă ești impresionat de cum sună totul sau de a fi descoperit câtă finețe au reușit unii artiști profani să pună în muzica lor.

Circle One by vap_tm

Mai toată lumea ştie că Norvegia este patria black metal-ului. Nu toată lumea ştie însă că o însemnată parte din formaţiile care la începutul anilor ’90 se întreceau în sound-uri cât mai primitive şi încercau să pară cât mai “zeiteanic” posibil, au început să experimenteze din ce în ce mai mult odată cu trecerea timpului. Muzica clasica, goth-ul, muzica industrială şi cea electronică au început să fie cât mai des prezente pe discurile formațiilor cândva TRV, grupuri precum Manes făcând adevărate plonjări de la raw black metal la ceva cu totul exotic, în cazul lor trip-hop.

Dodheimsgard este una dintre aceste trupe care au trădat black metal-ul sadea şi ultimul lor disc, Supervillain Outcast, este o mostră superbă de post-black metal cu multe elemente de industrial, drum ‘n bass şi IDM. Cu o voce foarte labilă, albumul este fără îndoială INTENS, dar nu în sensul vechi al cuvântului. Nu avem de-a face cu un tobar care se afundă în tobe şi bate în neştire şi cu un vâjâit de chitară fără cap şi fără capăt, eventual cu un bass şi o voce neinteligibile. Secţia ritmică este variată cu momentele sale de viteză şi este susţinută de o serie de beaturi ce sparge sunetul sec al tobelor. Riff-urile sunt deseori generice dar nu plictisitoare. Muzica nu gravitează în jurul chitării, motiv pentru care nici nu prea există solouri pe album. Fiecare instrumentist este la fel de important. Sunetul chitării este bine ales, el neacoperind părţile de programming şi alte “socoteli” electronice care deseori sunt înecate în ziduri de riff-uri. Muzica heavy metal este presărată cu sunete de fabrică (Ghostforce Soul Constrictor), este scurtcircuitat (The Snuff Dreams Are Made Of), sau pur şi simplu sunt introduse sunete dintre cele mai bizare (21st Century Devil); este evident că laptopul, sintetizorul şi clapele sunt omniprezente. Spre deosebire de precedentul disc, 666 International, albumul din 2007 este mult mai închegat dar mai lipsit de diversitate. Dacă în 1999, Dodheimsgard erau o formaţie avant-garde metal în toată puterea cuvântului, acum melodiile sunt mai apropiate de convenţional. Reminescenţe ale produsului precedent sunt prezente pe All Is Not Self unde Kvohst îşi evidenţiază valenţele soft ale vocii sale. Track-ul poate fi considerat o baladă, dar nu una oarecare: beat-uri peste beat-uri, click-uri şi sample-uri, acorduri de chitară şi o voce melodică, ce-i drept, dar fără nicio tangenţă cu linia piesei. De altfel, trebuie remarcată vocea lui Kvohst. E un fel de Shagrath şi ICS Vortex (amândoi Dimmu Borgir) la un loc dar cu un growl mai variat şi mai gutural. Vocea lui dă dovadă de mai multă naturaleţe şi uneori sună ca un Louis Armstrong al black metalului.

Şi acum să ne contrăm asupra minusurilor. În primul rând versurile sunt prozaice şi puerile deseori. Desigur, pesimismul voit e prezent şi el dar ar fi fost chiar culmea să cânţi I love you / Sky is blue cu o muzica zdrobitoare în spate. În al doilea rând, tobele ar fi trebuit să fie mai pregnante.

În concluzie, un album excelent care se adresează fanilor industrial, cyberpunk şi celor avant-garde metal. Blackerii TRV nu ştiu dacă au ce găsi interesant pe acest disc, dar ar putea să-i dea o şansă.

Piesele de top ale albumului sunt: The Snuff Dreams Are Made Of, Apocalypticism, 21st Century Devil şi Foe X Foe.

Create a MySpace Playlist at MixPod.com