Mai toată lumea ştie că Norvegia este patria black metal-ului. Nu toată lumea ştie însă că o însemnată parte din formaţiile care la începutul anilor ’90 se întreceau în sound-uri cât mai primitive şi încercau să pară cât mai “zeiteanic” posibil, au început să experimenteze din ce în ce mai mult odată cu trecerea timpului. Muzica clasica, goth-ul, muzica industrială şi cea electronică au început să fie cât mai des prezente pe discurile formațiilor cândva TRV, grupuri precum Manes făcând adevărate plonjări de la raw black metal la ceva cu totul exotic, în cazul lor trip-hop.

Dodheimsgard este una dintre aceste trupe care au trădat black metal-ul sadea şi ultimul lor disc, Supervillain Outcast, este o mostră superbă de post-black metal cu multe elemente de industrial, drum ‘n bass şi IDM. Cu o voce foarte labilă, albumul este fără îndoială INTENS, dar nu în sensul vechi al cuvântului. Nu avem de-a face cu un tobar care se afundă în tobe şi bate în neştire şi cu un vâjâit de chitară fără cap şi fără capăt, eventual cu un bass şi o voce neinteligibile. Secţia ritmică este variată cu momentele sale de viteză şi este susţinută de o serie de beaturi ce sparge sunetul sec al tobelor. Riff-urile sunt deseori generice dar nu plictisitoare. Muzica nu gravitează în jurul chitării, motiv pentru care nici nu prea există solouri pe album. Fiecare instrumentist este la fel de important. Sunetul chitării este bine ales, el neacoperind părţile de programming şi alte “socoteli” electronice care deseori sunt înecate în ziduri de riff-uri. Muzica heavy metal este presărată cu sunete de fabrică (Ghostforce Soul Constrictor), este scurtcircuitat (The Snuff Dreams Are Made Of), sau pur şi simplu sunt introduse sunete dintre cele mai bizare (21st Century Devil); este evident că laptopul, sintetizorul şi clapele sunt omniprezente. Spre deosebire de precedentul disc, 666 International, albumul din 2007 este mult mai închegat dar mai lipsit de diversitate. Dacă în 1999, Dodheimsgard erau o formaţie avant-garde metal în toată puterea cuvântului, acum melodiile sunt mai apropiate de convenţional. Reminescenţe ale produsului precedent sunt prezente pe All Is Not Self unde Kvohst îşi evidenţiază valenţele soft ale vocii sale. Track-ul poate fi considerat o baladă, dar nu una oarecare: beat-uri peste beat-uri, click-uri şi sample-uri, acorduri de chitară şi o voce melodică, ce-i drept, dar fără nicio tangenţă cu linia piesei. De altfel, trebuie remarcată vocea lui Kvohst. E un fel de Shagrath şi ICS Vortex (amândoi Dimmu Borgir) la un loc dar cu un growl mai variat şi mai gutural. Vocea lui dă dovadă de mai multă naturaleţe şi uneori sună ca un Louis Armstrong al black metalului.

Şi acum să ne contrăm asupra minusurilor. În primul rând versurile sunt prozaice şi puerile deseori. Desigur, pesimismul voit e prezent şi el dar ar fi fost chiar culmea să cânţi I love you / Sky is blue cu o muzica zdrobitoare în spate. În al doilea rând, tobele ar fi trebuit să fie mai pregnante.

În concluzie, un album excelent care se adresează fanilor industrial, cyberpunk şi celor avant-garde metal. Blackerii TRV nu ştiu dacă au ce găsi interesant pe acest disc, dar ar putea să-i dea o şansă.

Piesele de top ale albumului sunt: The Snuff Dreams Are Made Of, Apocalypticism, 21st Century Devil şi Foe X Foe.

Create a MySpace Playlist at MixPod.com