Posts Tagged ‘Enescu’

Festivalul Enescu (11) – Bronfman, Mehta / Israel Philarmonic Orchestra

Friday, September 23rd, 2011
20 septembrie 2011 | Sala Palatului
 
Enescu – Uvertura de concert pe teme în caracter popular românesc op. 32
Brahms – Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră op. 83
Mahler – Simfonia a V-a

Yefim Bronfman, pian
Zubin Mehta
Israel Philarmonic Orchestra

Ce noroc pe mine, să isprăvesc cu Festivalul exact așa cum m-am apucat: cu o simfonie de Mahler. Așa cum va decurge, poate, și din ultimele rânduri, rămâne o mult afectivă experiență. Cu destule variabile – fără timp de ritual, ca prima dată (zile înainte de pregătire sufletească, de parcă a Șasea ar fi fost unicul rost, revizuiri de înregistrări și versiuni, meditări sau proiectări ale posibilelor transe, doar ca într-un final să pic înapoi în aporie), venind după 12 sau 13 zile vlăguitoare sub formă de ultimă dorință, sortită a fi o audiție mult mai spetită, mai la limită, mai cu auzul afundat și capul vărzos – dar și cu unele constante: după Londra, o altă nu-chiar-orișicare-ți orchestră. Strașnic.

Înainte, însă, de orice vertij și absorbire-a-sinelui pricinuite de simfonie, să nu uit de al doilea concert cu Mehta și Israel, unul mai pestriț, încărcat și complicat. Seriile de două concerte își au întotdeauna o imuabilă, închegată valență. Cele 24 de ore dintre pot face negreșit o diferență. N-am simțit-o nicicând la fel de puternică, la nicio altă orchestră față de Israel. Mariinsky, pieptiși cu ce au pus la cale, dar în ambele zile atât de forte, încât (exceptându-mi ifosele legate de ce-au făcut cu Mussorgsky) să nu devenim selectivi. Concertele Staatskapellei, și mai evident egale în compoziție și momentum . Sărind o zi cu Londra sau Liverpool, nu pot merge mai departe cu exemplele.

Aici, înainte de toate, un program mult mai istovitor, mai puțin lesnicios, mai dens, mai vicios decât regalul Ceaikovski, expunând un concert și o prestație deopotrivă vârtoase și tras-încordate. (more…)

Festival Enescu (8) – supliment

Saturday, September 17th, 2011

Zi liberă de la concerte (deși a presupus curata folíe de a nu fi mers la Wiener Philarmoniker cu Welser-Möst) și încă stau pe gânduri de următorele două mă vor inspira să scriu ceva despre. Printre urmare, menționez acum, pe scurt (eh, cât de cât), alte concerte la care am fost.

10 septembrie | Sala Mică a Palatului

Sâmbăta trecută, un bilet în plus pentru concertul de dimineață de la Sala Mică a Palatului, acea sală care, nici măcar cu promisiuni deșarte din an în an, nu va ajunge, probabil, la rând cu îmbunătățirile. Uitasem de acum doi ani recluziunea sa în muzeu, spațiul igrasios de sală de cinema în care intri, rândurile de scaune infinite și fără niciun relief, priveliștea rulourilor pe post de căptușeală, respectiv a blocurilor lemnoase în formă de granit fixate până la tavan, neonul gigant deasupra scenei sau complentarele ferestre de ventilație de pe peretele din fundal.

Dar divaghez; asemenea inestetică este dincolo de subiect; sigur că poate degrada acustica, dar, ca întotdeauna, fingers crossed. Eram și mai complexat de perspectiva unui concert cameral, un gen față de care n-aș putea fi mai insensibil. Mai mult: Octete (Lachner, lesne-de-urmărit, poate prea formal-riglat, totuși eflorescent) și Dixtuoare (Enescu). De bună credință entuziasm pentru Bläserensemble Sabine Meyer. N-a fost un concert strălucitor, însă încă îl rețin drept unul plăcut, cu puțin din Scherzo-ul atractiv sau rusticul sfârlit/vălurit din Enescu sunându-mi și acum în cap. Ca în multe alte interpretări de Enescu de la acest Festival, prima mișcare a Dixtuorului, jertfă pentru a se deschide ulterior, în sunet și în înțelegerea partiturii. Și de ce nu, Moderement a fost încântător. (more…)